Profu' de religie vorbește despre #COLECTIV

     M-am abținut mult.. foarte mult zilele astea. Nu am vrut să scriu o postare atunci când eram extrem de nervoasă pentru că am preferat să nu spun tot felul de afirmații la nervi, ci să le judec totuși de 2 ori. A fost un eveniment mai mult decât tragic zilele trecute. Mai exact într-o zi de vineri, pe 30 octombrie 2015. A fost un eveniment ce a afectat o întreagă țară. Un eveniment ce m-a marcat pe mine, o simplă persoană ce totuși nu a avut nicio persoană prezentă în clubul Colectiv în acea seară de vineri și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta!

     Am auzit o mulțime de păreri legate de acest incident, printre care și unele stupide.. duse la extrem. ”Așa le trebuie dacă ascultă rock!” Nu înțeleg. Nu înțeleg logica. Oameni buni! Dacă îți place acest gen de muzică, nu înseamnă că ești SATANIST, că practici ritualuri satanice, că îl invoci pe Satana, Lucifer sau mai știu eu pe cine. Dacă asculți acest gen de muzică nu ești ultimul boschetar care n-are niciun viitor, e un alcoolic și un drogat distrus. Dacă asculți acest gen de muzică nu înseamnă ca nu crezi în Dumnezeu. Nu, nu înseamnă asta, nu mai generalizați. Asta doar ca să vă deschid puțin orizontul de gândire. (pentru cine se simte).

     Înainte să am ora de religie tot aveam o presimțire că o să mă cert cu profesorul. Pentru că o să mă contrazic foarte mult cu el. Eram sigură că va avea aceeași concepție ca cea pe care am auzit-o duminica trecută la biserică din partea preotului. ”Și-au dat foc singuri! În zi de post, zi de vineri, s-au dus într-un loc unde să asculte muzica dată la mii de decibeli, să consume droguri, alcool, țigări..” și să spună că dădeau banii pe asemenea lucruri (îi respect concepția asta cu drogurile, alcoolul, sunt perfect de acord), ca după 10-20 de minute să specifice că la poarta bisericii este acel loc unde putem dona pentru biserică. (Se construiește o altă biserică în curtea aceea) pentru că ”niciodată nu e de ajuns.. așa că cine a mai donat poate să doneze”. În fine, aici vă las pe fiecare să interpretați cum credeți.

     Revenind la ora de religie. Eram deja pusă pe întrebări, răspunsuri, contraziceri, REVOLTĂ!
Dar... chiar am fost surprinsă! Acesta ne-a explicat cu foarte multă calmitate fiecare nelămurire. I-am arătat poze de pe internet și el a știut să ne răspundă la fiecare. Ne-a făcut un calcul pe tablă referitor la acea postare unde scrie că sunt 18.000 de biserici și 425 de spitale. 18.000 de biserici reprezintă toate bisericile din România, nu doar cele creștin-ortodoxe. Și împărțind, s-a ajuns la rezultatul de aprox 1500 de persoane într-o biserică. Într-adevăr a spus că nici el nu este de acord cu faptul că unii preoți cam uită de modestie și își iau mașini foarte luxoase. Ne-a explicat cum se împarte salariul unui preot și că cei ce sunt la catedrale sau patriarhii mai mari au și salariile mai mari. Ne-a explicat reacția preoților, iar noi i-am dat dreptate. Adică, i-am judecat că nu au venit să se roage acolo, însă, să fim sinceri că dacă veneau, îi judecam iar și le spuneam că au venit doar ca să-și facă imagine. Cine știe câți preoți au venit să aprindă și ei o lumânare în acel loc, însă nu au venit îmbrăcați ca și preoți, doar de rușinea că oamenii îi vor huidui sau mai știu eu ce reacții vor avea. Și sincer.. cam are dreptate aici.

     Ne-a explicat cum suntem manipulați de către televiziune. Cum că s-a deviat de la subiectul principal. Nu mai dădeam vina pe proprietarul clubului, pe cei ce au acceptat autorizațiile și că acum dăm vina pe biserică. Asta doar pentru că doar câteva persoane aveau asta ca și scop. Să critice biserica.

     Ne-a spus că nici el nu este deloc de acord cu cei ce îi consideră pe rockeri SATANIȘTI. A spus că nu este deloc de acord cu principiul acesta. Și el iubește muzica rock.. cea din anii '80, însă nu este deloc de acord cu această generalizare. Asta m-a uimit. Credeam că el așa o să caracterizeze rockerii. Și totuși nu e o persoană ce să știe de rockul anilor '80. A enunțat nume de trupe precum Sepultura, Napalm Death, Suicide Silence, Metallica, AC/DC,Black Sabbath, Alice Cooper și altele. Deci nu avea un orizont închis din acest punct de vedere. A spus că știe foarte bine că sunt anumite versuri mai.. neortodoxe, anumite mesaje și anumite trupe ce chiar sunt sataniste însă nu e absolut de acord cu persoane ce spun ”Asculți rock? aa.. ești satanist/ă”. Însă ne-a mărturisit că nu a arătat niciodată acest semn specific rockerilor:

     I-am spus și de incendiul din 1930 și a spus ”da.. atunci au murit 116 persoane” și dădea să rămână fără replică, dar la un moment dat a rosit o propoziție din Biblie (cred) ”În ceea ce te voi găsi, în aceea te voi judeca” și asta mi-a dat puțin de gândit.. adică acele persoane au murit dar erau la slujbă iar ceilalți nu făceau ceva ce e foarte creștin(într-o zi de vineri erau în club, consumând cine știe ce).. dar tot persoane pierdute sunt. Tot suflete inocente și dragi ce au pierit într-un mod tragic.

     M-a bucurat totuși atitudinea lui și știți cum se spune... ”mi-a dat peste nas”. Aș vrea totuși să fie mult mai multe persoane cu o gândire atât de lucidă, nu oameni ce spun glume precum ”Voi rockerilor o mai ardeți prin Colectiv?”. Sincer, n-am râs la absolut nicio glumă pe seama acestei tragedii. Nu mi s-a părut nimic amuzant. Nu văd deloc rostul glumelor de genul.

     Am fost extrem de afectată, am plâns mult și mă rog pentru cei ce nu mai sunt printre noi și pentru cei ce se luptă în aceste momente.

DUMNEZEU SĂ-I IERTE ȘI PUTERE FAMILIILOR AFECTATE ȘI CELOR CE SE AFLĂ ÎN SPITALE

Ce să scrii pe blog

            Vreau să încep prin a vă spune că n-am mai scris de foaaarte bună vreme. De ce scriu acum? Habar n-am. Cred că pur și simplu mi s-a făcut dor. În ultimele zile am observat că primesc like-uri pe pagina de facebook a blogului și m-am întrebat de ce, doar n-am mai scris de atâta vreme. Cred că asta m-a determinat să mă reapuc de pălăvrăgeală.

     Știți că de multe ori ori sunt foarte explicită în orice spun, ori zic ce am pe suflet scurt și la obiect. Însă, am intrat recent pe câteva bloguri și după primele 5 rânduri deja mă simțeam obosită. Adică, părerea mea e că dacă vrei să ai un blog, ar trebui să scrii tot felul de chestii interesante, ceva ce să atragă publicul. Nu mi-a plăcut niciodată ideea să spui doar despre tine într-un blog. Adică, de ce să citesc tot felul de descrieri de-ale tale dacă nu te cunosc? Părerea mea. Ok, scrie întâmplări și alte concepții de-ale tare dar încearcă să generalizezi puțin situația, nu spui pur și simplu descrierea personalității tale. Poate cuiva o să i se pară interesant, poate altă persoană va închide după primele 5 rânduri citite, sau poate altă persoană va citi pentru că i se pare că vă asemănați ca persoană.

     Eu nu cred că despre asta este blogul. Am spus, înțeleg să ai de exemplu 10 articole în care să spui despre tine că ești o persoană bună cu toți și blablablaaa. Dar devii plictisitor la un moment dat.

     Deci dacă vrei să-ți faci un blog, povestește de toate. De la sport până la cât îți iubești câinele, dar mereu să fie ceva atractiv și ceva ce să-i intereseze pe toți cititorii, nu doar pe mama ta și prietenii tăi cei mai buni.
     P.s.: Veți mai citi curând articole pe acest blog.

Și nu uitați...
                                                    FIȚI MEREU ÎN CĂUTARE CE DEVA NOU!

Concepții

     De curând am fost la București. Imediat cum am intrat în marele oraș am simțit o atmosferă foarte plăcută, așa că am început să mă uit pe geam. La un moment dat, fără să-mi dau seama, pur și simplu mă holbam la clădirile înalte cu care nu eram învățată, străzile late, dar în principal la oameni. La mulțimea ce mă înconjura. Ceea ce m-a impresionat însă a fost stilul de viață. Ca să vă fac să înțelegeți o să vă dau niște exemple. La mine în oraș dacă  apărut un tricou cu o stea pe mâna stângă, cel puțin jumătate de oraș are același tricou. Dacă au apărut blugii cu o tăietură pe genunchi, 3 sferturi de oraș are la fel și tot asa. Ceea ce la București nu prea am văzut. Ba chiar am văzut să fie normal ca cineva să fie diferit față de alții. Iar la mine în oraș dacă ești îmbrăcat într-un anumit fel, toți se holbează la tine (lucru care mă disperă). 
     Acolo e normal să vezi fete cu părul scurt și băieți cu părul lung. Iar unde locuiesc eu, dacă este vreun băiat cu părul lung, este batjocorit de genialii ăia care au un smoc de păr în vârful frunții. E normal să vezi băieți îmbrăcați ca băieții, nu cu blugi mai mulați decât ai fetelor. E normal să vezi fete îmbrăcate lejer, nu doar cu poșeta după ele și elegante cum se consideră că ar trebui să fie o fată în permanență. Și cu toate astea, n-am văzut pe nimeni să se holbeze la nimeni.
     În metrou am văzut o femeie care citea, mi s-a părut ceva foarte frumos. Dar dacă aici, în drum spre casă dacă ești într-un microbuz (dacă stai într-un sat apropiat) și îți deschizi cartea să citești, din fraier/ă și tocilar/ă nu te mai scoate nimeni. Aici e normal ca fii exact ca ceilalți. Lucru anormal.
     Se promovează să fii tu. Fără sa fii judecat, batjocorit, criticat. Asta mi-a plăcut acolo cel mai mult. Faptul că nu îți e teamă să ieși din casă doar pentru că ai părul într-un mod diferit, sau ești îmbrăcat într-un mod mai ciudat.

Cu toții suntem diferiți și trebuie să respectăm asta!

Dimineața dă tonul zilei #2

     M-am trezit puțintel cam greu.. dar cu câteva planuri în minte.
De câteva zile fac sport dimineața în camera mea pentru că vreau să îmi mențin condiția fizică și pentru sănătatea mea.(mai ales acum că vara se apropie ușor, știți ce zic) Însă acum când am văzut ce frumos e afară, deja nu mai pot rezista și o să-mi fac exercițiile în aer liber, chiar dacă asta înseamnă să fac în curtea mea.
Am început să mănânc mai sănătos față de cât mâncam înainte și am realizat că fac exercițiile mai ușor. Deci, deja programul începe să dea roade.
Spre exemplu în dimineața asta am mâncat 2 oua fierte cu niște pâine prăjită pe care am pus feliuțe de șuncă presată. Mă simt perfect pentru a începe programul. Vremea e cu mine, așa că de ce nu?

Părinții și FACEBOOK-UL

     Am înțeles că mereu există acel conflict între generații, însă tipul ăsta nu se compară cu celelalte. Știți de ce? Pentru că ”noi suntem generația care a trecut de la televizorul alb-negru la telefoane super inteligente”- așa a spus un prieten de-al meu. În fine, nu e chiar chiar așa, mai mult părinții noștri au prins acele vremuri de la ”fără TV” la telefoanele astea super smart.
     Însă, este un aspect puțin cam deranjant nu doar pentru mine, ci și pentru toți cei ce au cam aceeași vârstă cu a mea. Nu știu cum să vă zic, dar părinții generației mele au o problemă cu FACEBOOK-UL. De ce? Nu știu. Cred că doar sunt geloși că ei n-au avut parte de așa ceva.
     Este de recunoscut faptul că nu se compară copilăria noastră cu a lor, dar nici a lor nu se compară cu cea a părinților lor, nici a noastră, când va veni vremea, nu se va compara cu cea a copiilor noștri și tot așa. Mai este de recunoscut și faptul că suntem într-un mod mai disperat sau nu, dependenți de tot ceea ce reprezintă tehnologie. Noi recunoaștem lucrul ăsta. Recunoaștem că nu putem să stăm prea mult fără să vorbim cu persoane dragi nouă, cunoștințe, să vedem ce a mai făcut o vedetă, un idol, o persoană pe care o admirăm mai mult sau mai puțin. Recunoaștem până și faptul că nu le putem lăsa nici măcar din mână.
     Bun, cu toate că recunoaștem toate astea, conștienți fiind, tot primim acele ”injecții” de la dragii noștri părinți sau adulți ce au o vârsta dublă față de a noastră. Adică înțeleg odată în glumă, a doua oară când a fost ceva mai serios gen nu ai făcut ceva ce te-au rugat și ai stat pe telefon, înțeleg și a treia oară când ești cu niște prieteni și mna, tre să zică, înțeleg și a zece mia oara când nu știu ce s-a mai întâmplat, dar totuși.
    E deja ceva plictisitor când o persoană adultă îți spune încontinuu ”toată ziua stai pe facebook” când tu te-ai uitat sa serial sau film, ”toată ziua stai pe mesaje” când tu de fapt nu ai mai pus mâna pe telefon și exact când erau prin preajmă ai primit o un mesaj pe facebook, sms, notificare, orice ce a provocat zgomot, ”toată ziua stai la telefon” când tu nu știu ce ai făcut toată ziua și stăteai în pat seara și te mai uitai la ce mai e nou pe net. Și muuulte alte exemple pe care mi le puteți lăsa și voi în comentarii, deoarece sunt 100% sigură de faptul că și voi ”suferiți” de aceleași ”injecții” mai mereu.
     Ceea ce nu prea mai înțeleg este că doar și ei fac cam același lucru ca și noi. Adică, în mare parte și adulții au cont pe facebook și mai mereu când stau un moment în pat deschid aplicația, sau altă aplicație, oricum ceva legat tot de tehnologie, când se plictisesc fac la fel și cam în orice activitate.           Diferența este că ei niciodată nu vor recunoaște că sunt într-un mod mai mult sau mai puțin intens dependenți de ceea ce se numește tehnologie.

Că tot am vorbit despre asta, vă invit pe blogul prietenului meu să vedeți câteva concepte despre această DEPENDENȚĂ <= click aici

Scriu ce simt #1

Uite și o postare de genul.

     Uneori simt să îmi exprim sentimentele prin scris dar într-un fel mă gândesc că ce rost ar avea.. doar pe cine interesează să citească cum mă simt eu etc. etc. etc. Dar o să generalizez putin situațiile și poate poate o să fie ceva interesant.. că tot am zis că pe acest blog să scriu despre tot și despre toate.

   Sinceră să fiu, am o stare cam nasoală și poate mă credeți sau nu, e din cauza unei melodii. Dar e prea frumoasă melodia ca să nu îi pot da repeat încontinuu. Dar nu degeaba o ascult. Dinainte aveam starea asta superbă.

     În fine, ai uneori senzația că pur și simplu ești un/o ratată. Sau mai bine zis replica mea ”un căcat”. Îți propui tot felul de chestii și pui suflet, te consumi, încerci și nu îți iese nimic. Eu oricum mereu am fost ceva mai ghinionistă. Foarte rar mi-au ieșit ca lumea niște idei. Mai mereu am fost refuzată. Dar cu toate astea încă încerc, încă sper, dar tot dezamăgită sunt de rezultat, pentru că nici măcar nu există. Am fost obișnuită să fiu refuzată, dar tot mă implic. Nu știu de ce.
     Cam cel mai nasol sentiment e când unele persoane de la care aștepți cam cel mai mare sprijin te considera cel mai mare căcat existent. Și staaai așa și te uiți în gol, nu vorbești, nici nu gândești ceva anume. Pur și simplu pierzi timp așa cum ai făcut cam toată viața până acum.

Karla, locul perfect pentru rochia perfectă

     Sunt o fire foarte ciudată atunci când vine vorba de haine. Foarte rar îmi place o haină la maximum, mereu găsesc defecte sau un mic detaliu ce ma face să renunț la o haină atunci când sunt pe cale să mi-o achiziționez. Ei bine, în curând voi merge la o petrecere cu prietenii mei și habar n-aveam cu ce să mă îmbrac. Rochiile vechi parcă nu mă mai încântau așa de tare. Voiam ceva simplu de data asta și să nu fie foarte scump.
     Mama mea este un mare maniac când vine vorba de haine. (Cred că de la ea moștenesc talentul ăsta, shh!) Și când am venit de la școală o văd cum se uită în oglindă și se admiră într-o rochie nouă și îmi spune:
-Uite. Am comandat asta de le KARLA!
-De unde?
-Serios? Eu știu magazinele de haine de calitate mai bine decât tine? Intră pe rochii Karla.ro , uite-te să vezi ce rochițe superbe are și nici măcar nu depășesc 100 de lei iar comanda ajunge imediat!
 Oh, mama! Făcătoarea de minuni!

     Nici nu m-am mai schimbat de uniforma ”superbă” a liceului și am deschis imediat laptopul și am accesat pagina. Nu a durat mai mult de 10 secunde să îmi aleg rochia pentru petrecere.

Aceasta e rochia pe care mi-am ales-o

     Mi se pare perfectă. E simplă, exact cum plănuisem să-mi iau, de calitate și la un preț super! Totuși, a fost puțin cam greu să aleg între rochia asta și alte modele pentru că sunt SUPERBE și nu știu cum de în sfârșit am găsit un site în care să găsesc atâtea articole vestimentare pe gustul meu. Pantaloni, topuri, rochii, Din fiecare categorie am câteva articole preferate. Deci nu doar unul, ci câteva. 

     Voi apela la acest site atunci când voi avea nevoie pentru o ocazie specială și nu numai, pentru că este perfect. Vă sfătuiesc și pe voi.

     Mulțumesc mama că mi-ai luminat ziua și m-ai ajutat (ca de fiecare dată). Cine a spus că ”ceva nu este dispărut până când spune mama că nu-l găsește”, nu a fost prost și nici beat!