Părinții și FACEBOOK-UL

     Am înțeles că mereu există acel conflict între generații, însă tipul ăsta nu se compară cu celelalte. Știți de ce? Pentru că ”noi suntem generația care a trecut de la televizorul alb-negru la telefoane super inteligente”- așa a spus un prieten de-al meu. În fine, nu e chiar chiar așa, mai mult părinții noștri au prins acele vremuri de la ”fără TV” la telefoanele astea super smart.
     Însă, este un aspect puțin cam deranjant nu doar pentru mine, ci și pentru toți cei ce au cam aceeași vârstă cu a mea. Nu știu cum să vă zic, dar părinții generației mele au o problemă cu FACEBOOK-UL. De ce? Nu știu. Cred că doar sunt geloși că ei n-au avut parte de așa ceva.
     Este de recunoscut faptul că nu se compară copilăria noastră cu a lor, dar nici a lor nu se compară cu cea a părinților lor, nici a noastră, când va veni vremea, nu se va compara cu cea a copiilor noștri și tot așa. Mai este de recunoscut și faptul că suntem într-un mod mai disperat sau nu, dependenți de tot ceea ce reprezintă tehnologie. Noi recunoaștem lucrul ăsta. Recunoaștem că nu putem să stăm prea mult fără să vorbim cu persoane dragi nouă, cunoștințe, să vedem ce a mai făcut o vedetă, un idol, o persoană pe care o admirăm mai mult sau mai puțin. Recunoaștem până și faptul că nu le putem lăsa nici măcar din mână.
     Bun, cu toate că recunoaștem toate astea, conștienți fiind, tot primim acele ”injecții” de la dragii noștri părinți sau adulți ce au o vârsta dublă față de a noastră. Adică înțeleg odată în glumă, a doua oară când a fost ceva mai serios gen nu ai făcut ceva ce te-au rugat și ai stat pe telefon, înțeleg și a treia oară când ești cu niște prieteni și mna, tre să zică, înțeleg și a zece mia oara când nu știu ce s-a mai întâmplat, dar totuși.
    E deja ceva plictisitor când o persoană adultă îți spune încontinuu ”toată ziua stai pe facebook” când tu te-ai uitat sa serial sau film, ”toată ziua stai pe mesaje” când tu de fapt nu ai mai pus mâna pe telefon și exact când erau prin preajmă ai primit o un mesaj pe facebook, sms, notificare, orice ce a provocat zgomot, ”toată ziua stai la telefon” când tu nu știu ce ai făcut toată ziua și stăteai în pat seara și te mai uitai la ce mai e nou pe net. Și muuulte alte exemple pe care mi le puteți lăsa și voi în comentarii, deoarece sunt 100% sigură de faptul că și voi ”suferiți” de aceleași ”injecții” mai mereu.
     Ceea ce nu prea mai înțeleg este că doar și ei fac cam același lucru ca și noi. Adică, în mare parte și adulții au cont pe facebook și mai mereu când stau un moment în pat deschid aplicația, sau altă aplicație, oricum ceva legat tot de tehnologie, când se plictisesc fac la fel și cam în orice activitate.           Diferența este că ei niciodată nu vor recunoaște că sunt într-un mod mai mult sau mai puțin intens dependenți de ceea ce se numește tehnologie.

Că tot am vorbit despre asta, vă invit pe blogul prietenului meu să vedeți câteva concepte despre această DEPENDENȚĂ <= click aici

Scriu ce simt #1

Uite și o postare de genul.

     Uneori simt să îmi exprim sentimentele prin scris dar într-un fel mă gândesc că ce rost ar avea.. doar pe cine interesează să citească cum mă simt eu etc. etc. etc. Dar o să generalizez putin situațiile și poate poate o să fie ceva interesant.. că tot am zis că pe acest blog să scriu despre tot și despre toate.

   Sinceră să fiu, am o stare cam nasoală și poate mă credeți sau nu, e din cauza unei melodii. Dar e prea frumoasă melodia ca să nu îi pot da repeat încontinuu. Dar nu degeaba o ascult. Dinainte aveam starea asta superbă.

     În fine, ai uneori senzația că pur și simplu ești un/o ratată. Sau mai bine zis replica mea ”un căcat”. Îți propui tot felul de chestii și pui suflet, te consumi, încerci și nu îți iese nimic. Eu oricum mereu am fost ceva mai ghinionistă. Foarte rar mi-au ieșit ca lumea niște idei. Mai mereu am fost refuzată. Dar cu toate astea încă încerc, încă sper, dar tot dezamăgită sunt de rezultat, pentru că nici măcar nu există. Am fost obișnuită să fiu refuzată, dar tot mă implic. Nu știu de ce.
     Cam cel mai nasol sentiment e când unele persoane de la care aștepți cam cel mai mare sprijin te considera cel mai mare căcat existent. Și staaai așa și te uiți în gol, nu vorbești, nici nu gândești ceva anume. Pur și simplu pierzi timp așa cum ai făcut cam toată viața până acum.

Karla, locul perfect pentru rochia perfectă

     Sunt o fire foarte ciudată atunci când vine vorba de haine. Foarte rar îmi place o haină la maximum, mereu găsesc defecte sau un mic detaliu ce ma face să renunț la o haină atunci când sunt pe cale să mi-o achiziționez. Ei bine, în curând voi merge la o petrecere cu prietenii mei și habar n-aveam cu ce să mă îmbrac. Rochiile vechi parcă nu mă mai încântau așa de tare. Voiam ceva simplu de data asta și să nu fie foarte scump.
     Mama mea este un mare maniac când vine vorba de haine. (Cred că de la ea moștenesc talentul ăsta, shh!) Și când am venit de la școală o văd cum se uită în oglindă și se admiră într-o rochie nouă și îmi spune:
-Uite. Am comandat asta de le KARLA!
-De unde?
-Serios? Eu știu magazinele de haine de calitate mai bine decât tine? Intră pe rochii Karla.ro , uite-te să vezi ce rochițe superbe are și nici măcar nu depășesc 100 de lei iar comanda ajunge imediat!
 Oh, mama! Făcătoarea de minuni!

     Nici nu m-am mai schimbat de uniforma ”superbă” a liceului și am deschis imediat laptopul și am accesat pagina. Nu a durat mai mult de 10 secunde să îmi aleg rochia pentru petrecere.

Aceasta e rochia pe care mi-am ales-o

     Mi se pare perfectă. E simplă, exact cum plănuisem să-mi iau, de calitate și la un preț super! Totuși, a fost puțin cam greu să aleg între rochia asta și alte modele pentru că sunt SUPERBE și nu știu cum de în sfârșit am găsit un site în care să găsesc atâtea articole vestimentare pe gustul meu. Pantaloni, topuri, rochii, Din fiecare categorie am câteva articole preferate. Deci nu doar unul, ci câteva. 

     Voi apela la acest site atunci când voi avea nevoie pentru o ocazie specială și nu numai, pentru că este perfect. Vă sfătuiesc și pe voi.

     Mulțumesc mama că mi-ai luminat ziua și m-ai ajutat (ca de fiecare dată). Cine a spus că ”ceva nu este dispărut până când spune mama că nu-l găsește”, nu a fost prost și nici beat!