În timpul unei ore la școală, profesoara ne-a cerut să spunem câteva informații despre o anumită personalitate. Un elev a ridicat mâna, l-a numit și a spus o frază iar profesoara i-a răspuns pe un ton sec și o privire superioară : ”N-ai spus nimic.”
De ce nu se apreciază nicio fărâmă de bine?
Adică dacă ii adresezi elevului 10 întrebări iar el nu răspunde la 3, nota 5. Și îți mai și spune ca e notă mare. Păi în momentul acela, nu e evident că acel elev nu mai are niciun interes pentru respectiva materie? Ce spune? Că mai bine nu se mai stresează deloc și să-i pună 4 și să știe că l-a meritat, decât 5 și se chinuie atât ca să îi demonstreze cui? Lui? Sincer nu. Pentru că dacă vrei să-ți demonstrezi ție faci din ambiție, cu plăcere, fără să aștepți vreo răsplată de la cineva anume. Deci? Îi demonstrează până la urmă unui cadru didactic care vine cu nervi la oră, ți se crede superior, nu are absolut niciun chef și lista continuă. Și uite așa, din cauza unui profesor, tot interesul tău pentru o materie care este interesantă (pentru că toate materiile au o fărâmă de interes) se scuuurge încet încet până nu mai rămâne nimic.
Apoi spune că noi, generația de azi, nu mai avem pic de interes pentru carte, că nu a venit nimeni niciodată să o întrebe de olimpiadă. Păi dacă tu ești atât de distantă cu elevii, cum vrei ca ei să își dorească așa ceva? Dacă tu te crezi atât de superioară și îi faci să se simtă atât de inutili în preajma ta, cum vrei ca ei să-ți ceară ajutorul? Doar întreb.
Tot acum câteva zile un coleg și-a spus opinia în legătură cu ceva, iar ea a zis ”Tu mă corectezi pe mine?” Exemplul ăsta, zic eu, e suficient să vă dați seama cam cum stă treaba. Adică tu, elevule, ești un nimeni față de mine care am făcut facultate și am dat examene. Tu nu știi nimic, de ce vorbești? De parcă sunt eu de vină, ca elev, ca am 16 ani și că abia acum învăț lucruri noi.
Eu știam că avem dreptul la liberă exprimare, la opinii, că avem dreptul să spunem orice gândim. Nu. Că e posibil să rămâneți corigenți. Vi se pare normal?
Nu spun că așa sunt toți profesori. Spre exemplu am o profesoară care este total opusul. E atât de drăguță și răbdătoare, explică până și un cuvânt banal căruia nu îi știi conotația, e deschisă, bine dispusă mai mereu, cu zâmbetul pe buze, corectă la note. Îți e drag să stai la ora ei.
Eu așa consider că ar trebui să fie un profesor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu