luni, 24 noiembrie 2014

Prietenia și banii pe aceeași lungime de undă?!

Aici aș vorbi din două perspective. Una negativă și una pozitivă.

      Cea pozitivă ar fi faptul că sunt prieteni ce te vor ajuta cu partea materială atunci când ai nevoie.        
Banii nu te fac chiar așa de fericit pe lângă sentimente însă ei sunt necesari. Și probabil unii dintre noi ar avea o perioadă mai dificilă și ar avea nevoie de o sumă mai mică sau mai mare de bani. Crezi că prietenii tăi te-ar ajuta? 

      Din punct de vedere negativ aș vrea să aduc în vedere faptul că observ cââât mai multe persoane ce sunt prietene cu alte persoane doar datorită situației materiale. Cunosc cazuri în care stau toată ziua împreună și merg prin baruri, cluburi sau mai știu eu ce, dar când stau cu alta persoană o bârfesc pe așa-zisa ”CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ A MEA!” 
Tot la această categorie putem caracteriza foarte repede anumite persoane;
Persoanele ce profită ori persoanele care își bat joc de bunătatea ta. Aici aș vrea să povestesc o întâmplare din viața mea.
         - O persoană cu care mă înțelegeam foarte bine mi-a cerut de câteva ori niște sume de bani (nu mai țin minte exact cât sau de câte ori pentru că nu sunt genul care să țină cont). Aceeași persoană a avut niște probleme și eu am fost dispusă să o ascult. Deci, pe scurt, am ajutat-o. Cu puțin, cu mult, măcar mi-am dat interesul și am făcut-o. A venit o zi în care și eu să îi cer ajutorul în legătură cu ceva, iar respectiva persoană mi-a cerut bani. Nu era o suma mare sau ceva.. dar gestul m-a făcut să mă gândesc toată ziua aceea la întrebarea asta: Atât valora prietenia noastră?
Pur și simplu am stat, m-am gândit și am analizat situația în luuung și-n lat. Poate sunt eu o persoană prea sufletistă sau poate chiar am dreptate. -

Acum vă întreb eu: Prietenia voastră ce preț ar avea?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu