miercuri, 26 noiembrie 2014

O mică gustărică

     De fiecare dată după ce mă trezesc şi îmi fac "ritualul" de dimineață de care v-am spus într-o postare anterioară, înainte să învăț sau în timp ce învăt mănânc ceva dulce. Nu într-o cantitate foarte mare, ceva micuț dar care să fie consistent. De obicei o bucățică de ciocolată, un baton, o napolitană cu ciocolată, dar, ce dulciuri m-au făcut să mă îndrăgostesc şi să fiu efectiv înnebunită după ele sunt FURSECURILE. Sincer, tin minte că mai mâncasem cand eram mai mică, dar nu foarte multe. Ştiu că mereu în preajma Crăciunului îi puneam pe părinți să ia fursecuri ca să-i punem Moşului să mănânce când vine să ne aducă cadouri.
     Dar, vara asta mai mereu am fost prin oraş şi pentru că nu sunt genul care să meargă mai des prin restaurante sau baruri, pentru că sunt genul căruia îi place mai mult natura şi aerul liber, mergeam cu prietenul meu la Lidl, ne luam ceva de ronțăit, ceva de băut, o gustare şi apoi mergeam în parc şi stăteam pe bancă şi ne mai plimbam.
     Când ne uitam la raionul de dulciuri am văzut fursecurile şi i-am spus să le încercăm. Ajunşi în parc am desfăcut ambalajul şi când le-am gustat vreau să spun că a fost "dragoste la prima gustare" haha.
Mmm..delicios!
Crocant!
Iummi! Ciocolată!

Vă lasă gura apă, nu-i așa?

Mâncați ceva dulce dimineața pentru a avea energie toată ziua! *însă nu pe stomacul gol*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu